- Nu ştiu cum, după o viaţă întreagă de muncă din asta...spuse dintr- o suflare şi oftă cu obidă. După ce ai muncit toată viaţa la ţară, ai făcut mişcare nu glumă!, în aer curat, nu tu poluare, nu tu stres, munca-muncă, odihna-odihnă... Unde mai pui şi tratamentul ăla atât de renumit şi naturist pe deasupra: auzi, duşuri scoţiene de câte ori pe zi era nevoie. Şi-a crăpat!
Îşi vărsă of-ul, căci era mai-mai să dea-n clocot şi fetişcana asta, Kina de-i spuneau 'a lu Nuţu', nu suporta laptele prea fierbinte- se-ţelegea, vezi bine, de mi-nune! cu Nuţu, ăla micu'.. şi cel mai mofturos, bineînţeles. După ce turnă, grijuliu, o porţioară Kinei, cât să ia şi el o gură de aer să se mai liniştească- să dea pe-afară de supărare, nu alta!-, când să-şi îndrepte spatele simţi nişte pişcături-furnicături pe la încheieturi... mai că-l usturară-gâdilară! Nu-i pică bine deloc. 'Vârsta!'îşi spuse, dar nu cu resemnare.
Se aşeză la locul lui. Ul, el nu avea rău de înălţime, stătea voios şi mai la margine. Ba chiar, Ul, mai curajos din fire, îi povestea şi lui ce se mai întâmpla dincolo de colţul mesei. Acum se simţea stingher în mijloc, pe mescioară, dacă se gândea bine chiar i-ar fi cedat lui Ul locul lui şi şi-ar fi făcut curaj pentru un loc la margine. Se uită cu...cu o privire în care se citea doru spre locul celui care a fost...Ul-Tschoru. Şi spuse cătrănit, ca pentru sine: Dac-a pleznit careva de sănătate, apoi el a fost acela!
Centenara familiei şi bunica micuţei Kina- castronelul ăla drăgălaş şi cu zâmbetul pe buze tot timpul- ei bine, bătrâna Stra-Kina, deşi foarte tare de urechi- nu le-avea deloc, cum o fi auzit oare, n-aş putea să spun!- a prins ea ceva din amărăciunea vecinului ei mai nou, şi spuse:
- Lasă, domnu' Coffer...oftă şi ea. Pe Ul îl cunosc eu bine. Era aşa, cum e Kina noastră acuma, când l-au adus aici. A avut o viaţă lungă, scurtă, cum a fost, dar frumoasă. Matale nu te-ngriji, domnu' Coffer. Eşti făcut din alt aluat. Mai finuţ, dar mai rezistent. Ul era el voinic, dar era la cheremul tuturor. Ştii cum stă treaba: fierbinte-rece, rece-fierbinte, de câte ori era nevoie, la el venea toată lumea. Avea mândria lui, că de!, toţi ştiau de el şi de duşurile lui scoţiene. A făcut treabă bună la viaţa lui. Ştiu că ţi-era prieten. Ascult-aici la mine, au mai fost şi alţii şi n-au dus-o cât el...
- Bun a fost, măcar că-l puneai şi pe sobă. Nu ca astea de le-au adus acuma. Ai văzut? Cică de la oraş, de-a pus Nuţu una pe sobă şi s-a topit toată de nouă ce era. A scos un fu-um şi un miro-os! Ai văzut şi matale. Ce, îţi mai vine să bei?! Cât ar fi ea apa de limpede, cât ar... Ah, nici apa nu mai clipoceşte când o torni în ele. Se-aude...parc-ar vrea să-ţi treacă de a-ţi mai fi sete. Numai îmbufnate şi înfundate. Şi ce nume! Gale-Ata! Gale-Ata! O vrea el să sune franţuzesc, dar mătuşă Stra-Kina, cât sunt eu de modern, nu-i de aşa ceva la noi... Şi Coffer era abia la începutul pledoariei lui- multe erau la el în suflet- când se auzi vocea piţigăiată a Kinei.
- Domnu' Coffer, zise Kina care între timp era din nou curată şi auzise discuţia dintre bunica ei şi domnul cu rever şi floare roşie la butonieră, mi-a spus mie bunica: s-or topi ele la căldură, dar la cărat apă rezistă mai bine. Pe când... alde Ul-Tschoru nu merge de multe ori la apă şi poc! se crapă.
Atât a apucat să zică, şi-n bucătărioară a intrat mama, privind suspect la Nuţu care era cât pe-aci să-i de drumul din mână Kinei. Draga de ea îşi înnăbuşi sperietura cu un 'A-ah!', apucă să-şi tragă sufletul, şi mama deja strângea masa. Puse lucrurile pe raftul de deasupra şi se luă de pregătit prânzul, cu Nuţu tot timpul prin preajma ei.
Imnul UNICEF
Cu 3 zile în urmă